Timisul Evanghelic
Alt Complex Studentesc la Timisoara – 22 martie 2017

Alt Complex Studentesc la Timisoara – 22 martie 2017

Omul a fost creat cu dorința de a cunoaște, dorința de a descoperi, de a ști. Istoria omenirii este și istoria dezvoltării acestei dorințe de a cunoaște, o dorință ce nu l-a părăsit pe om și nu-l va părăsi niciodată. Trecând dincolo de limitele domeniului medical, economic, politic, științific, ș.a., domenii în care s-au făcut progrese uimitoare, în om încă domnește dorința de a se cunoaște pe sine, scopul pentru care există, direcția în care trebuie să se îndrepte, modul în care să relaționeze cu ceilalți și binențeles unde este Dumnezeu și cum să relaționeze cu El.
Ne dorim ca toți cei din Complexul Studențesc Timișoara, să aiba un loc unde să își astâmpere dorința e a găsi altă atitudine față de oameni, altă perspectivă pentru viitorul său, alt scop în viața sa, alte principii pentru a avea succes și altă relație cu Dumnezeu. Practic ne dorim un alt complex studențesc.
Dacă ești student, locuiești în zona complexului studențesc sau pur și simplu vrei alt ceva pentru viața ta, atunci te așteptăm alături de noi în data de 22 martie la Centru Regional de Afaceri Timișoara, ora 19:00.

@TimisulEvanghelic

Adauga Comentariu

The maximum upload file size: 512 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, code, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here

Doneaza pentru site-ul TimisulEvanghelic.RO

Urmareste-ne pe

Ne place să întâlnim oameni interesanți și să ne facem noi prieteni.

Your Header Sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.