Știu că îmi asum riscul de a vă obosi pe unii cu o (altă!) opinie despre Coronavirus. Vuiește internetul de acest subiect și pare fi devenit un subiect agasant. Nu vă supărați dacă mai citiți încă ceva pe această temă! Am o presimțire- cea că vom mai citi mult și bine de acum înainte, nu știu cât, până la epuizarea subiectului, dacă se poate ajunge la aceasta cândva, undeva…Încerc însă să fac ordine în universul meu interior, să îmi ordonez gândurile, simțămintele și impresiile care m-au încercat în ultimele zile și nu e simplu. De când a izbucnit epidemia acum două luni, numărul de morți a depășit cifra de 5.000 la nivel mondial, iar cifrele celor atinși de virus continuă să crească, inclusiv la noi în țară. În ciuda măsurilor de precauție luate de autorități, închiderii granițelor, anulării curselor aeriene, a unei permanente conștientizări a populației legate de măsuri elementare de igienă și prevenție, oamenii continuă să se îmbolnăvească și unii din ei să moară. Stăm cea mai mare parte a timpului în casă și urmărim cu înfrigurare buletinele de știri în speranța (vagă!) a schimbării trendului, a unei scăderi a cifrelor, a unei perspective mai optimiste, dar ea nu vine. Dar dacă, în timp ce așteptăm după mai bine, încercăm să profităm de situația de față, nu am fi mai câștigați. Am descoperi binecuvântări deghizate chiar aduse de acest virus distrugător.Mă gândesc la subiectele de rugăciune din aceste zile: multe și extrem de critice! Ne rugăm pentru noi, pentru cei dragi, pentru autorități, pentru personalul medical din spitale (mare nevoie!), pentru orașele și țările noastre și brusc, descoperim motive de rugăciune la care nu ne-am gândit până ieri-alaltăieri. Includem Italia și alte țări pentru care ne-am rugat poate mai puțin înainte. Nu este asta un câștig pe plan spiritual? Eu zic că da.Apoi, învățăm să apreciem mult mai bine timpul petrecut cu familia. Măsurile de protecție impuse, anularea cursurilor școlare pentru o perioadă, ne oferă mai mult timp de interacțiune unii cu alții. Dacă știm cum să drămuim înțelept acest timp și să îi antrenăm pe copiii noștri în activități folositoare, este mare binecuvântare pentru toți.E binecuvântare și folosirea autoizolării la domiciliu, voluntare sau impuse și pentru lărgirea orizontului cultural și spiritual prin lectură de bună calitate și mai ales, citirea regulată și extensivă a Scripturii. Ce binecuvântare mai mare ne-am putea dori?Ca să nu mai vorbesc de ocaziile de slujire din această perioadă! Persoane nevoiașe sau în vârstă care nu se pot deplasa să își cumpere necesitățile de bază, pot să găsească în noi în aceste zile o nesperată binecuvântare. Noi pentru ei și ei pentru noi: binecuvântări înmulțite!Să mai amintesc ceva important: descoperirea părtășiei creștine în grupuri mici, descoperirea că Biserica nu înseamnă clădirea și că Trupul lui Cristos poate funcționa bine și in alte contexte. Unele biserici au renunțat la serviciile de închinare, altele și-au redus semnificativ serviciile (în limitele legale), altele au transferat totul în online. Viața bisericii este legată doar de Capul ei, Cristos, iar relația cu Capul ei nu este condiționată de întâlnirea într-o clădire consacrată. Să fie aceasta o pregătire (nesperată?) a bisericii pentru zilele care vin, nu știu, dar știu că este o binecuvântare atunci când creștinii se caută, se roagă împreună în aceste zile chiar în format mic, dar cu credință și dragoste mare.Și nu in ultimul rând, o altă binecuvântare la care nu ne prea gândim: confruntarea cu moartea, cu propria finitudine. Nu doar la înmormântări ar trebui ne amintim acest lucru, ci să îl avem mereu in vedere. Numai că, in vremuri normale, nu ne prea gândim la moarte. Acum, când auzim mereu de atâția morți in Italia și (în curând) poate și la noi, devenim brusc conștienți că suntem atât de vulnerabili. În ciuda progresului medical uluitor, încă nu avem leacul tămăduitor. Progrese se fac, însă anunțul care să aducă ușurare unei întregi planete se lasă așteptat. Până atunci, auzim de morți și ne gândim la propria mortalitate. Ei bine, și asta poate fi o binecuvântare, cu condiția să ne întoarcem cu pocăință la Dumnezeu, Creatorul, prin a cărui voie și Pronie cerească viețuim și în mâinile Cui ne aflăm cu tot ce avem și suntem. Iar șansa iertării și împăcării este una singură: Cristos Domnul! Ce binecuvântare mai mare decât să fi motivat să te împaci cu Creatorul și să accepți în liniște propria mortalitate, având nădejdea Învierii cu Cristos. Într-o zi, vom înțelege pe deplin și vom privi dintr-o altă perspectivă nebunia acestor zile. Până atunci, să ne încredințăm sufletele în mâna Dreptului Ziditor și să facem ce este bine. Vorba ceea: „dacă viața îți oferă lămâi, fă din ele limonadă”. În orice rău e un bine, iar unele binecuvântări vin deghizate în încercări neașteptate…

Marius Birgean

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here