De ce se destramă trupele creștine românești înainte devreme

Anul acesta se fac zece ani de când cu mult entuziasm și multă pasiune am înființat trupa Profides, lucru realizat doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Am avut alte două încercări eșuate până în ziua când în sfârșit lucrurile s-au asezat în colaborarea cu niște băieți talentați.

Nu știam ce presupunea să ai o trupă. Îmi imaginam că înseamnă doar vis împlinit însă curând am realizat că orice vis are și dușul rece care îl transformă în realitate. Dacă mă întreabă cineva de ce noi am rezistat zece ani aș avea un singur răspuns: Așa a vrut Dumnezeu. Nimic mai mult pentru că în fiecare an au fost cel puțin zece motive să spun ”gata”. Însă de ce unele trupe creștine se sting atât de repede și la fel de brusc cum au apărut? Există câteva răspunsuri.

1. Aspectul spiritual

Nu toți cei care cântă în Biserică știu cui îi cântă

Aceasta este prima capcană a celor care înființează trupe creștine. Aleg instrumentiști după talentul pe care îl au și nu după relația pe care ar trebui să o aibă cu Dumnezeu. Sunt mulți tineri care sunt atrași de muzică și încep să cânte în Biserică însă nu știu că rolul lor ca și cântăreți este de a-L aduce pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor prin cântarea lor. Dumnezeu le spune evreilor că va veni în mijlocul sărbătorilor lor când ei vor suna din trâmbiță. Însă dacă cei care sună din trâmbiță nu știu de ce o fac, cum să se coboare Dumnezeu? Dacă cei care cântă cred că totul este despre ei atunci sunetul instrumentelor lor atinge doar timpanele nu și Cerul.

Nu toti cei care cântă în Biserică se hrănesc din Biblie.

Ghedeon când și-a luat cei 300 de soldați care mai rămăsese din 10.000 și s-a dus la locul de campare a luat mâncare și trâmbițe pentru ei. Prima condiție pentru a sufla din trâmbiță este să mănânci. Dacă nu mănânci din Cuvântul lui Dumnezeu nu vei avea putere să sufli din trămbiță înaintea oamenilor și să-L vestești pe Cristos. Îmi aduc aminte când eram copil și studiam la instrumentul de suflat oboi, profesorul mă întreba prima oară dacă am mâncat pentru că dacă suflam pe nemâncate nu aveam putere și riscam chiar să leșin din cauza efortului. Dacă veneam nemâncat la școala de muzică atunci îmi dădea un leu ca să-mi iau un covrig și după ce-l mâncam mă lăsa să suflu în oboi. Astăzi prea mulți cântăreți suflă în ”trompetele” lor deși sunt cu stomacul gol, nu s-au hrănit din Cuvânt și atunci leșină și ei și cei ce-i aud.

Nu toți cei care cântă vorbesc cu Dumnezeu

Ceea ce Bisericile de astăzi omit este faptul că muzicienii evrei aveau în același timp și slujba de profeți. Ei prooroceau în timp ce cântau. Cântatul era o slujbă atât de serioasă încât în timpul cântării Dumnezeu se cobora să vorbească prin cântăreți. Nu toți cântăreți trebuie să fie prooroci însă toți trebuie să aibă o relație profundă de comunicare zilnică cu Dumnezeu și măcar pentru ei să știe care este viziunea lui Dumnezeu. Astăzi oricine poate cânta în Biserică și ne mirăm de ce nimic nu merge bine. Predicatorul care nu are grijă de închinarea care îi precede mesajul este ca soldatul care iese în câmpul de bătaie cu pistolul fără gloanțe. Inima credinciosului trebuie deschisă și gata de Cuvânt încă de la prima cântare iar predicatorul nu trebuie decât să sufle în focul deja aprins pentru a-l înteți.

Citeste mai mult din articol toniberbece.ro