Pentru a beneficia de mântuire, omul trebuie să devină convins de starea păcătoasă, în care se află.

Mântuirea nu este pentru cei neprihăniți ci pentru cei păcătoși, după cum nici vindecarea nu este pentru cei sănătoși ci pentru cei bolnavi. (Luca 5:31-32)

Atâta vreme cât cineva încă se mai crede bun, n-are nici o șansă să fie mântuit. Unul singur este bun, adică Dumnezeu. (Luca 18:19)

Procesul restaurării mântuitoare, nu presupune doar mici reparații aduse naturii noastre ,,bune în esență”, și afectate doar puțin de păcat, ci abandonarea eului corupt în mod fatal și înlocuirea lui cu altul nou. (2Corinteni 5:17)

Dacă ne comparăm cu semenii noștri, este posibil să găsim pe unii mai răi decât noi, dar în raport cu standardele dreptății lui Dumnezeu, iese la iveală întreaga depravare a naturii noastre umane. Dumnezeu nu ne evaluează în funcție de nivelul moral al societății în care trăim, ci în funcție de Legile Sale.

Este suficient să ne analizăm viața prin prisma celor zece porunci, sub cercetarea pătrunzătoare a Duhului Sfânt, ca să ne dăm seama de uriașa vinovăție  și condamnare care planează asupra noastră. Pentru și mai multă obiectivitate, trebuie să folosim interpretarea Domnului Isus asupra Legii, oferită în predica de pe munte. (Matei 5:17-48)

Este important să clarificăm faptul că, mântuirea nu vine prin Lege, ci prin Evanghelie. Însă cunoștința deplină a păcatului vine prin Lege, (Romani 3:20) iar Evanghelia se adresează doar celor care, în fața Legii lui Dumnezeu, au ajuns să-și conștientizeze întreaga lor stare de păcat. Așa se explică faptul că Domnul Isus începe evanghelizarea tânărului bogat, pornind de la cele zece porunci, ca să-i dovedească păcătoșenia și nevoia de mântuitor.

Cea mai elaborată epistolă a apostolului Pavel este Epistola către Romani. În această scrisoare, descrie cel mai pe larg, procesul mântuirii, prin puterea Evangheliei lui Cristos.

Dar înainte de a prezenta Evanghelia, Pavel își pune deoparte trei capitole, în care argumentează universalitatea păcatului, în fața Legii divine. În 1:18-32 Pavel demonstrează vinovăția păgânilor. În 2:1-16 vinovăția moraliștilor, iar în 2:17-3:8 clarifică vinovăția evreilor, în ciuda statutului lor privilegiat. Nimeni nu are scăpare.

În 3:9-20 Pavel își prezintă concluziile. Ele ar putea fi formulate după cum urmează: Fiecare om născut din Adam are:

1. Un caracter degradat.

2. O comunicare desfrânată.

3. Un comportament denaturat.

Doar cei care conștientizează, la modul cel mai serios, aceste realități, sunt pregătiți pentru a primi Evanghelia mântuirii.

În continuarea acestui mesaj, aș dori să medităm puțin asupra acestor concluzii, în legătură cu universalitatea păcatului.

1. Caracter degradat

„Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” (Romani 3:9-12)

În aceste versete ni se prezintă o scară decadentă, a degradării caracterului uman. Această scară are cinci trepte și fiecare decurge din cealaltă: Răzvrătire, Răutate, Rațiune întunecată, Rătăcire, devenirea unui Reziduu bun doar pentru foc. Să le luăm pe rând:

(1) RĂZVRĂTIRE (v9-10) Aici Pavel citează Psalmul 14:1: ,,Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele.” Degradarea începe cu respingerea lui Dumnezeu. Totul a început cu căderea în păcat.

(2) RĂUTATE

În urma respingerii lui Dumnezeu, omul s-a stricat pe dinăuntru. Răutatea din interior face ca faptele lui să fie urâte și rele.

Răutatea este acea orientare sau setare a gândurilor și acțiunilor omului, în fiecare zi, numai spre rău, moștenită de la părinți și care este cauzată de răzvrătirea lui Adam împotriva lui Dumnezeu. Iată ce spune Scriptura despre generația dinaintea potopului: ,,Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Genesa 6:5)

Poate cineva va obiecta și va spune că lucrurile nu stau tocmai așa: că omul este capabil și de fapte bune, izvorâte din milă, compasiune și dragoste. Este adevărat că nici un om nu este în mod absolut rău, după cum nici un bolnav de cancer nu are toate celulele din trupul său, contaminate de boală. Însă o singură celulă cancerigenă microscopică este suficientă pentru împânzirea bolii în tot organismul.

Fariseii făceau foarte multe fapte bune, dar Domnul Isus le-a demonstrat că motivațiile, manierele și metodele lor erau rele. Puțină mândrie, invidie sau nedreptate este suficientă pentru a compromite orice faptă bună. ,,Nu știţi că puţin aluat dospește toată plămădeala?” (1Corinteni 5:6) De aceea mântuirea prin fapte bune nu este posibilă, deoarece: ,,toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” (Isaia 64:6)

(3) RAȚIUNE ÎNTUNECATĂ. Pavel citează Psalmul 14:2: ,,Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere și care să caute pe Dumnezeu.”

Consecința răutății inimii este întunecarea minții: ,,având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neștiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.” (Efeseni 4:18) De aceea fără iluminarea supranaturală a Duhului Sfânt, omul păcătos nu ar putea ajunge niciodată să-L cunoască pe Dumnezeu.

(4) RĂTĂCIRE

Întunecarea minții implică pierderea direcției și duce inevitabil la intrarea în derivă. Psalmul 14 din care citează Pavel continuă: ,,Dar toţi s-au rătăcit” (v3) Isaia 53 descrie în aceiași termeni, starea oamenilor pierduți: ,,Noi rătăceam cu toţii ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui” (v6)

(5) Devenirea unui REZIDUU inutil bun doar pentru foc.

,,toţi s-au dovedit niște netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. (Ps. 14:3b) ,,Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, și se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard.” (Ioan 15:6)

Deci: respingerea lui Dumnezeu conduce la transformarea omului într-un agent al răului. Răutatea duce la orbire. Orbirea duce la rătăcire iar rătaăcirea îl transformă pe om într-un reziduu, bun doar pentru foc.

2. Comunicare desfrânată

Un caracter degradat va genera o comunicare desfrânată. Ceea ce suntem își pune amprenta pe relațiile pe care le stabilim. Într-o confruntare cu fariseii Domnul Isus le-a spus: ,,Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbește gura.” (Matei 12:34)

Dar să ne întoarcem la Romani 3: ,,Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înșele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem și de amărăciune;” (Romani 3: 13-14)

Gâtlejul, face referire la una dintre componentele instrumentului vocal (instrumentul vocal este compus din: corzi vocale, gât, gură, cavitățile nazale) folosită pentru a distruge pe cei din jur. Ceva ca pe vremea lui Ieremia când oamenii răi au zis: ,,Haidem să-l ucidem cu vorba și să nu luăm seama la toate vorbirile lui!” (Ieremia 18:18)

Deasemenea și limba este aservită răului, o unealtă pusă în slujba înșelăciunii.

În continuare Pavel compară limba omului cu o limbă de aspidă. Aspida era un șarpe foarte veninos, cu gâtul umflat, ( vezi referința la gâtlej) provenind din Egiptul antic, probabil cobra indiană. Mușcătura aspidei era o metodă de execuție a criminalilor în epoca greco-romană, în care trăia Pavel. Se spune că și Cleopatra s-ar fi sinucis folosind tot o aspidă. Cobra indiană, la maturitate, grație gâtului umflat, poate să înghită, cu ușurință, un șobolan întreg sau chiar un iepure mai mic.

Prin urmare, mesajul Scripturii, transmis în mod metaforic, prin această comparație, este unul foarte clar: Otrava unei inimi pline de răutate este aruncată prin intermediul cuvintelor limbii, spre cei din jur, cu scopul de a-i distruge și apoi înghiți.

Aici se încadrează: toate minciunile,  lingușirile, vorbirea cu trufie, cu prefăcătorie, bârfa, ocara, promisiunile neonorate, vorbele răutăcioase, amare, provocatoare, ușuratice.

3. Comportament denaturat

Dacă caracterul are a face cu ceea ce suntem iar comunicarea cu ceea ce vorbim, atunci comportamentul are a face cu ceea ce facem. Caracterul se referă la ceea ce este înăuntrul nostru, iar comunicarea și comportamentul reprezintă expresia în afară, prin vorbe respectiv prin fapte, a ceea ce suntem. Dar în afară nu poate ieși decât ce este înâuntru. Domnul Isus a spus că: ,,Îi veţi cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. (Matei 7:16-17)

Iată continuarea textului din Romani 3: ,,au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul și pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:15-18)

În aceste versete sunt enumerate patru categorii de acțiuni negative ale comportamentului uman denaturat: criminale, contraproductive, conflictuale și cinice. Să le luăm pe rând:

(1) Acțiuni CRIMINALE. Poate cineva va spune că acțiunile criminale reprezintă un procent foarte mic din totalul acțiunilor oamenilor. Depinde de unde am preluat definiția crimei. Iată cum definește Biblia ucigașul: ,,Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș; și știţi că niciun ucigaș n-are viaţa veșnică rămânând în el. (1Ioan 3:15)

Ce-ar fi să ne gândim și la zecile de milioane de copii nenăscuți uciși anual de părinți ,,iubitori” (de plăceri) prin medici transformați în criminali de meserie.

Dar n-am adresat niciodată cuiva cuvintele: ,,te omor”, și dacă am fi fost pe tot pământul doar noi cu el, n-am fi și făcut-o? Am văzut deja că putem ucide nu doar cu pumnul ci și cu vorba.

2. Acțiuni CONTRAPRODUCTIVE. Există o acțiune conjugată și susținută, de prăpădire a pământului, cu scopul de a-l transforma într-un pustiu. Cum a fost creația când a ieșit din mâna lui Dumnezeu și în ce hal am adus-o noi astăzi, prin exploatarea ei fără limite, fără responsabilitate și fără principii? Diavolul este hoțul care are ca scop doar să fure să junghie și să prăpădească, (Ioan 10:10) iar cei care îl urmează fac la fel. În Apocalipsa 11:18 ni se spune că în ziua judecății Dumnezeu va prăpădi pe cei ce prăpădesc pământul.

(3) Acțiuni CONFLICTUALE. Criza relațiilor inter-umane este cea mai profundă criză, dar și cauza tuturor celorlaltor crize. Criza relațiilor este cauzată de egocentrismul uman.

(4) Acțiuni CINICE. Omul nu doar că face toate aceste acțiuni păcătoase, dar le face într-un mod sfidător la adresa a tot ce este bun și sfânt, în definitiv la adresa lui Dumnezeu.

În concluzie:

Una din marile piedici în calea mântuirii oamenilor este ridicată tocmai de psihologia modernă, care luptă din răsputeri să redefinească noțiunea de păcat în termeni medicali. Ea afirmă că nu avem oameni păcătoși ci oameni bolnavi. Fiecare păcat este redefinit ca dependență, influență a mediului înconjurător sau chiar dizabilitate. Implicațiile majore sunt următoarele: Omul nu mai trebuie să se simtă responsabil și nici condamnat pentru acțiunile sale. Ce vină are el că este bolnav? De asemenea, omul bolnav nu trebuie trimis la pușcărie ci într-un centru de recuperare.

Această schimbare de optică a lumii contemporane afectează și Biserica. Mesajul despre păcat a devenit foarte nepopular. Unii predicatori, pentru a fi în ton cu lumea, au încetat să mai predice un Cristos care ne mântuiește de păcat ci unul care ne face să ne simțim mai bine.

Însă un lucru rămâne neschimbat. Mântuirea omului devine posibilă doar în urma conștientizării stării personale de păcat. Doar cel care se lasă convins de Duhul Sfânt că este păcătos și care recunoaște că această descriere biblică este descrierea vieții lui nu a altora, este pregătit să primească Evanghelia, respectiv lucrarea mântuitoare a lui Cristos, în viața sa.

,,Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea și Prorocii – și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi și peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. (Romani 3:21-24)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here