Home 2015 Marșul pentru Viață 2015: Fiecare viață este un dar!

Marșul pentru Viață 2015: Fiecare viață este un dar!

de Admin@TimisulEvanghelic
0 comentează

Marșul pentru Viață – 21 martie 2015

Prin participarea la Marșul Național pentru Viață, simultan în orașele țării, creștinii doresc să afirme și în acest an cu tărie sfințenia și inviolabilitatea vieții în toate ipostazele ei, inclusiv în cele mai dezavantajate, ca dar veșnic al lui Dumnezeu.
Bisericile, organizațiile creștine, cele pro-vita și pro-familia împreună cu toți iubitorii vieții din România lansează un nou apel tuturor oamenilor de bunăvoință de a organiza în data de 21 martie 2015 Marșul național simultan pentru Viață în orașele țării! Invităm de acum pe toți simpatizanții mișcării, pe toți cei care au înțeles miza majoră a respectării dreptului la viață al fiecărui om pentru o națiune care dorește dreptate socială, prosperitate și viitor!

Evenimentul este unic, într-o singură zi în toate orașele participante, cu moto-ul Fiecare viață este un dar! și va fi încadrat de o Săptămână pentru Viață în perioada 18-25 martie 2015.
 Orașele care s-au anunțat până la ora actuală sunt: Bistrița, Dorohoi, Cluj-Napoca, Galați, Deva, Hârlău, Iași, Pașcani, Piatra-Neamț, Bacău, Târgu-Jiu, Constanța, Timișoara, Zalău, Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Arad, Brașov, Buzău, Câmpia Turzii, Turda, Sf. Gheorghe, Târgoviște, Craiova, Giurgiu, Ploiești, Satu Mare, Fălticeni, Vicovu de Sus, Lugoj, Slatina, Corabia, Drăgănești-Olt, Balș, Caracal, Călărași, Suceava, Oradea, Mediaș și Năsăud.

Din dorința de a salva viețile de copii de la avort, cu eforturi uriașe, având în vedere situația României, Marșul pentru Viață (MPV) a devenit un eveniment național extrem de important pentru întreaga societate românească, accentuează Alexandra Nadane, purtător de cuvânt al evenimentului la nivel național. Deși se organizează o dată pe an, Marșul pentru viață reușește să adune mii de oameni care aleg să se dedice protejării și promovării vieții și, ceea ce este deosebit de important, MPV determină schimbarea treptată a unor atitudini și mentalități pro-avort adânc înrădăcinate în cultura noastră contemporană. Am înțeles MPV nu numai ca protest și atenționare, ci el este și o acțiune educativă și formatoare pentru cei care participă (la fiecare MPV apar oameni care nu au mai fost implicați în mișcarea pentru-viață sau nici măcar nu aveau convingeri pentru-viață până atunci!) și pentru întreaga societate.

A fi pentru viață înseamnă, pe lângă identificarea avortului ca ucidere, și identificarea și promovarea cu foarte mult efort a soluțiilor generale la avort și la mentalitatea avortivă: a-i învăța pe oameni să prețuiască viața, să protejeze femeia și copilul, să nu se teamă de copii bolnavi, să adopte, să prețuiască familia, sa facă conexiunea între castitate înainte de căsătorie, fidelitate în căsătorie și împlinire, să înțeleagă bucuriile și problemele familiei cu copii mulți, a iniția programe de pregătire pentru familie, a promova buna înțelegere în familie, creșterea copiilor (lipsa acestora duce adesea la avorturi), într-un cuvânt să se raporteze corect la toate lucrurile care țin de cauzele și alternativele la avort.

Și nu în ultimul rând, a fi pentru viață înseamnă și recunoașterea importanței unui eveniment național major precum este Marșul anual pentru Viață, susținerea și promovarea acestuia cu toate capacitățile disponibile.
De aceea facem apel la toți cei care simt chemarea să se implice în organizarea acestui eveniment să contacteze persoanele cunoscute și din alte orașe, ca să participe la rândul lor la răspândirea/promovarea evenimentului.
 _____________________
Asociația Darul Vieții își cere scuze pentru anunțul de anul trecut că Marșul va fi în 28 martie. În urma discuțiilor cu toți colaboratorii, s-a convenit data pentru 21 martie 2015!

Ați putea vedea si

Lăsați un comentariu

The maximum upload file size: 512 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, code, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here

timisul@evanghelic@logo@footer

Ştiri creştine din Timis şi din mediul evanghelic din Romania. Informaţii despre biserici, misiune, conferinte, concerte, evenimente, live .

Copyright © 2024 · Timisul Evanghelic · Toate drepturile rezervate .

Free counters!

Flag Counter