Prima Duminică după Covid-19

0
284

Un vis cu ochii deschiși…
Din cursul săptămânii s-au ridicat restricțiile, nu mai erau în vigoare normele date de ordonanțe, iar măsurile de până atunci aveau să fie consemnate în istorie. Lumea, marcată vădit dar și cu entuziasm pe față, încerca din răsputeri să-și reia viața normală. Oameni pe stradă, copii la școli, parcuri pline de prichindei, mall-ul deschis, profesii prestate de la locurile de muncă, biserici arzând de dor după ziua de duminica…Și iată că ea a venit.
Era o zi cu soare, era și dimineața. Din toate colțurile orașului plecau oameni spre locurile atât de bine cunoscute, dar care, până atunci, le-au lipsit. Da, mergeau către clădirile frumoase care adăpostesc Trupul lui Hristos, Biserica. Erau motivați să ajungă, să fie de la început, să nu piardă nimic, căci totul era o binecuvântare pentru ei, era o sărbătoare chiar până la sfârșit.
Din timp ajunși, în holuri toți se salutau, se și îmbrățișau cu dragoste-n Hristos. Mai și plângeau de tot ce-a fost și n-au avut. Nimeni nu mai era suspicios de ce-l întrebi, de ce-i vorbești. Îți răspundeau cu drag și fără protocol. Era ca la-nceput, ca-n primul veac, era așa cum trebuie să fim.
O sală de închinare plină. Începe rugăciunea. Se cântă ca în cer. Chiar toți, din inimă și dor se-nchină cu evlavie și har. Când ne rugăm, îi mulțumim lui Dumnezeu că iarăși suntem împreună, mărturisim că ne-a smerit și cercetat. Se simte duhul rugăciunii, așa cum n-a mai fost de mult. Sunt multe lacrimi și amin-uri, iar hotărârile ce țin de Domnul, de lucrare, de familie, de țară și de neam sunt fără număr. A fost ceva ce n-am trăit de mult…
Când am cântat „Dați-mi în mână Biblia cea sfântă”, chiar ne doream să învățăm și să citim, fiind convinși că Domnul ne vorbește prin slujitorul care era înaintea noastră. Dumnezeu s-a folosit de el, pentru că s-a lepădat de tot ceea ce putea el ca om, ca pregătire pur umană și fără să pretindă prin pârghii omenești, noi am înțeles că așa vorbește Domnul. Am putut cânta cu bucurie „Ora e trecută, noi am isprăvit, Tatăl, Fiul, Duhul fie proslăvit…”
Ne-am închinat și prin dărnicia noastră. Din tot ce-am adunat am adus înaintea Domnului. El a primit și este gata să răsplătească fiecărui închinător după bogățiile resurselor Sale. Nimeni nu zicea că ceea ce are este al lui, ci că Domnul ne-a dat mai mult decât merităm.
Serviciul divin a fost masa binecuvântărilor Cuvântului servită sub osteneala Duhului Sfânt. Am stat și la Masă cu Domnul. Ne-am uitat la Hristos și la sacrificiul de pe Golgota înțelegând că dacă n-ar fi fost El, n-am fi fost ceea ce suntem. S-a predicat cu putere, amintindu-ni-se faptul că în tot ceea ce face Dumnezeu este motivat de dragoste. Ne-au lipsit aceste clipe de har, dar faptul că Dumnezeu Creatorul ne-a mai dat zile este tot dovada dragostei Sale. Cerul nu se poate moșteni oricum. Doar predați în totalitate Lui ajungem sus. Am fost treziți la vreme. Suntem iubiți de El, chiar și în pandemii și crize. Mai bine cu lacrimi jos și cu bucurie sus. Mai bine cu zdrobire aici și cu înălțare acolo. Așa a lucrat Dumnezeu și cu Fiul…rob batjocorit în trecut și rege înalțat în viitor. Cina Domnului a fost trăită prin simțuri sfințite. Multă mulțumire, nespusă bucurie, cuprinzătoare nădejde.
Trebuia să plecăm, dar parcă nu mai voiam…
A fost un vis, cu ochii deschiși, un vis pe care-l transform în rugăciune. Și mă voi ruga neîncetat ca Dumnezeu să-l facă realitate!
Ioan Cocîrțeu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here